Actualitate· 2 min citire

STUDENȚII ANUNȚĂ PROTESTE NAȚIONALE PE 29 SEPTEMBRIE

STUDENȚII ANUNȚĂ PROTESTE NAȚIONALE PE 29 SEPTEMBRIE

STUDENȚII ANUNȚĂ PROTESTE NAȚIONALE PE 29 SEPTEMBRIE

Realitatea de Constanta
Scris de Realitatea de Constanta Publicat: 18 sept. 2025, 08:16

Austeritatea lui Bolojan îi lovește în plin

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță proteste la nivel național în 29 septembrie. Tinerii spun că măsurile de austeritate din educație și deciziile luate în continuare de guvernanți ignoră mesajele și nevoile lor.

ANOSR arată că reducerile de la transport și tăierea burselor pun presiune directă pe traiul studenților, mulți dintre ei depinzând de aceste beneficii pentru a-și continua studiile. Organizația avertizează asupra faptului că, în acest context provocator, austeritatea în educație poate duce la un val și mai mare de abandon universitar, fenomen care oricum depășește 40%.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România reprezentâ 31 de universități și un total de 136 de organizații membre.

„Încă de la finalul anului 2024, educația a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanța prin care studenții au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar a fost primul semnal de nepăsare a statului față de parcursul universitar”, amintesc reprezentanții ANOSR, într-un comunicat transmis miercuri.

Organizația precizează și faptul că, după limitarea dreptului de a călători cu reducere, Guvernul Bolojan a diminuat și fondul de burse.

„Analiza ANOSR denumită «Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani» arată neglijența cu care au fost tratați studenții în ultimul deceniu. Totuși, statul a redus fondul de burse cu aproximativ 52%, lăsând circa 44.000 de studenți fără sprijin financiar de la începutul lunii iulie 2025”, susține federația.

„Lucrurile nu s-au schimbat cu nimic”

Reamintim că pe 26 iunie au avut loc proteste ale studenților la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Suceava, Baia Mare, Alba Iulia și Galați. Pe 8 septembrie, ANOSR a ieșit din nou în stradă, alături de sindicatele din învățământ și de elevi.

„În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate și presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic. Din acest motiv, ANOSR anunță proteste masive ale studenților în toată țara, odată cu începerea anului universitar”, transmite organizația.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate