Începe Festivalul Antic Tomis 2019. Programul evenimentelor

festivalul antic 1
Timp de trei zile, 30-31 august și 1 septembrie 2019, peste 100 de reenactori și cercetași vor transforma zona Termele Romane din Peninsula orașului Constanța (Poarta I – Edificiul Roman cu Mozaic) într-un spațiu special, dedicat istoriei antice, în care se desfășoară Festivalul Antic Tomis, ajuns la a VIII- a ediție.
În fiecare zi, începând cu ora 10.00, se desfășoară ateliere de reconstituire istorică, ateliere de meșteșuguri antice, demonstrații de luptă, expuneri și descrieri de echipamente militare și inventare gospodărești antice, dansuri antice, lupte de gladiatori. Fiecare din cele trei zile are și un moment special, respectiv Ceremonia de deschidere, Jocurile Sportive Antice și Reconstituirea unei bătălii din Antichitate. Serile Festivalului Antic Tomis se vor încheia cu momente culturale autentice, pe 30 august și 1 septembrie fiind programate concerte folk, iar pe 31 august publicul poate urmări celebra piesă de teatru "Viata si patimirile lui Ovidius Publius Naso".Reenactorii prezenți la ediția 2019 a festivalului sunt membri ai Asociatia Culturala TOMIS (Constanta), Asociația CAVALERUL DANUBIAN (Craiova), Asociatia CASTRUM NOVIS (Sibiu), Asociația DVX ANTICAE (Svishtov - Bulgaria), Cohors II Lucensium (Yambol - Bulgaria), Asociatia "Ancient Thrace Yambol" (Yambol - Bulgaria), CERCETASII MARINI (Constanța).
PROGRAMUL FESTIVALULUI ANTIC TOMIS, EDIŢIA 2019
Vineri, 30 august 201910:00 – 18:00 – Sosirea asociaţiilor de reconstituire istorică participante, amplasarea taberelor, Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)18:00 – 19:00 – Parada razboinicilor antici19:00 – 19:30 – Ceremonia de deschidere19:30 – 20:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori20:00 – 22:00 – Concert folkSâmbătă, 31 august 201910:00 – 16:00 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)16:00 – 18:00 – Jocurile Tomisului: intreceri sportive antice intre reprezentanți ai asociatiilor participante19:00 - 20:00 Reconstituirea unei batalii din antichitate20:30 – 22:00 – "Viata si patimirile lui Ovidius Publius Naso", piesă de teatru jucata de actori si studenti de la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Ovidius.Duminică, 1 septembrie 201910:00 – 18:30 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)18:30 – 19:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori19:00 – 19:30 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate19:30 -- 20:00 -- Ceremonie de inchidere20:00 – 22:00 - Concert folk
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














