144.000 pachete cu prezervative contrafăcute descoperite în Portul Constanța Sud Agigea.
În data de 23.01.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în urma controlului efectuat, împreună cu lucrătorii vamali, la un container sosit din China, au descoperit 144.000 pachete cu prezervative contrafăcute. Acestea aveau ca destinație o societate comercială de pe raza județului Ilfov, administratorul firmei fiind un cetățean român, în vârstă de 56 de ani.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 1.440.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.