Contrafăcute de peste 750.000 de lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea
Încălțăminte contrafăcută, de peste 750.000 de lei, a fost descoperită de poliţiştii de frontieră și vameșii din Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China. Administratorul societăţii importatoare, un cetăţean chinez, este cercetat.
Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societăţii comerciale este un cetăţean chinez, în vârstă de 33 de ani, având reședința pe raza județului Ilfov.
În urma controlului, au fost descoperite 2.344 de perechi de încălţaminte, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 755.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











