Ce simbolizează beteala din bradul de Crăciun. Din ce era făcută acum 400 de ani

Obiceiuri aflate de la părinți și bunici sau împrumutate din alte culturi ale lumii, toate se regăsesc în casele noastre în perioada Crăciunului, chiar dacă nu știm de unde au venit sau care este semnificația lor.

Bradul de Crăciun ar fi apărut în Europa în secolul al VII-lea, când sfântul Bonifaciu l-ar fi făcut cadou oamenilor, considerând că amintește de Sfânta Treime, prin forma sa triunghiulară. Se pare că, din acest motiv, în anumite părți din Europa, până prin secolul al XII-lea, exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos.

Abia în 1605 un brad a fost băgat în casă, la Strasbourg, și a fost acoperit cu poleială, fructe și dulciuri. Alți istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în Riga, capitala Letoniei, în anul 1510.

Nemții sunt cei care au confecționat și primul brad artificial din lume, folosindu-se de pene de gâscă vopsite în verde.

Beteala, care a fost folosită prima dată în 1610, în Germania, nu era doar argintie, ci chiar era din argint! Acesta oxida repede, așa că, de-a lungul timpului, s-au încercat diverse aliaje, care făceau însă ca beteala să fie foarte grea.

Primele globuri de sticlă au fost făcute în 1847 într-un orășel montan din Germania, Lauscha, situat în landul Turingia. Erau argintii și aveau forme de fructe - în special nuci - sau de prăjiturele.

Succesul a fost atât de mare, încât în scurt timp, fabricile din Dresda, orașul apropiat, au început să producă și alte feluri de decorațiuni.

Până la inventarea globurilor, pomii erau decorați cu ornamente din hârtie colorată, fructe și acadele. În secolul al XVIII-lea, principalele decorațiuni pentru bradul de Crăciun erau lumânările aprinse.

Instalația de Crăciun a fost invenția asistentului lui Thomas Edison, în 1882. Multă vreme, ghirlande luminoase au avut beculețe în formă de lumânări, pentru a duce mai departe tradiția

Steluțele reprezintă astrele care i-au ghidat pe cei trei magi spre ieslea în care s-a născut Iisus.

Cadourile pe care le găsim sub brad ar trebui să amintească de darurile aduse de cei trei magi - aur, mir și tămâie. Inițial, cadourile de Crăciun erau micuțe, simbolice și se atârnau în brad.

De pe la 1880, după ce-a fost inventată hârtia de împachetat, acestea au fost coborâte din pom, ambalate frumos și așezate la bază.

Culorile tradiționale ale Crăciunului au și ele o semnificație specială. Roșul simbolizează sângele lui Iisus, iar verdele, viața eternă - de unde și împodobirea bradului, care e mereu verde.

Vâscul, folosit în România mai mult de Anul Nou, este în mod tradițional o plantă a Crăciunului. Era considerată sacră ce celți și de indienii nativi din America datorită faptului că rămâne verde și își păstrează fructele și în timpul iernii, când celelalte plante mor. Pupatul sub vâsc era considerat, în cultura greacă, o promisiune că te vei căsători cu partenerul tău.

Rudolph, renul cu nasul roșu, a fost inventat în 1939, ca modalitate de a atrage mai mulți clienți într-un magazin cu articole de sezon.

Prăjitura cu fructe proaspete sau confiate, care în România s-a transformat în cozonac, își are originile în Egiptul antic, unde era esențială... în viața de apoi.

În multe țări, curcanul, nu porcul, este ingredientul principal al mesei de Crăciun. Acest lucru se întâmplă din anul 1851, după ce curcanul a înlocuit lebăda la cuptor, mâncarea preferată a caselor regale.