Social· 2 min citire

Bunuri contrafăcute în valoare de 425.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră

Bunuri contrafăcute în valoare de 425.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră

Bunuri contrafăcute în valoare de 425.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră

Realitatea de Constanta
Scris de Realitatea de Constanta Publicat: 9 mar. 2023, 13:11

Mărfurile în valoare de aproape o jumătate de milion de lei au fost descoperite în Portul Constanța și PTF Vama Veche.

Mărfurile în valoare de aproape o jumătate de milion de lei au fost descoperite în Portul Constanța și PTF Vama Veche.

Polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit într-un container sosit din China aproximativ 7.000 de produse (jucării, cosmetice, parfumuri, articole de marochinărie, articole electronice) care sunt susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, cu o valoare de aproximativ 415.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor. 
În aceeași zi, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, polițiștii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 39 de ani.
  " În bagajele acestuia mai multe perechi de pantaloni și genți, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate. Produsele, în valoare de aproximativ 11.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor", transmite Garda de Coastă.
Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.


Sursa: Realitatea de Constanta

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Social