Actualitate· 1 min citire

Un fost primar a fost găsit împușcat cu o armă de vânătoare

Un fost primar a fost găsit împuşcat cu o armă de vânătoare

Un fost primar a fost găsit împuşcat cu o armă de vânătoare

Realitatea de Constanta
Scris de Realitatea de Constanta Publicat: 2 sept. 2022, 10:26

Se efectuează cercetări

Fostul primar al comunei Husnicioara din Mehedinți, Claudiu Rujoi, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit, seara trecută, împușcat în gură cu o armă de vânătoare, în bucătăria locuinței.

Potrivit IPJ Mehedinți, bărbatul decedat, în vârstă de 43 de ani, locuia singur, în localitatea Husnicioara, iar în ultima perioada nu mai păstra legătură cu apropiații.

Cadavrul bărbatului a fost găsit de către cumnatul său, în bucătăria locuinței, așezat pe scaun, prezentând o plagă prin împușcare la nivelul gurii, iar pe picioarele acestuia se află o armă de vânătoare, pe care acesta o deținea legal.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

„Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Mehedinți.


Sursa: Realitatea de Mehedinti

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate