Actualitate· 2 min citire

AL DOILEA TERMEN ÎN PROCESUL LUI VLAD PASCU, LA CURTEA DE APEL CONSTANȚA

AL DOILEA TERMEN ÎN PROCESUL LUI VLAD PASCU, LA CURTEA DE APEL CONSTANȚA

AL DOILEA TERMEN ÎN PROCESUL LUI VLAD PASCU, LA CURTEA DE APEL CONSTANȚA

Realitatea de Constanta
Scris de Realitatea de Constanta Publicat: 21 mai 2025, 08:44

Curtea de Apel Constanța judecă al doilea termen în dosarul lui Vlad Pascu, tânărul condamnat în primă instanță la 10 ani de închisoare pentru accidentul tragic din 2 Mai

Miercuri, Curtea de Apel Constanța judecă al doilea termen în dosarul lui Vlad Pascu, tânărul condamnat în primă instanță la 10 ani de închisoare pentru accidentul tragic din 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei. Procesul este programat să înceapă la ora 11.00.

La primul termen, pe 9 aprilie, avocații nou angajați ai lui Vlad Pascu au cerut o amânare pentru a studia dosarul și motivele de apel formulate de părțile vătămate. Avocatul Liviu Cristescu a declarat că apărarea are nevoie de timp pentru analiză și pregătirea solicitărilor ce urmează a fi discutate în instanță.

Tot atunci, tatăl inculpatului, Mihai Pascu, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a afirmat că nu cere eliberarea fiului său, considerând că acesta trebuie să-și ispășească pedeapsa.

În prima instanță, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Vlad Pascu la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența substanțelor interzise și părăsirea locului accidentului. Decizia nu este definitivă. Instanța a interzis inculpatului dreptul de a ocupa funcții publice și de a conduce autovehicule pentru cinci ani după executarea pedepsei și a acordat despăgubiri morale în valoare de peste 1,7 milioane de euro familiilor victimelor.

Tragedia s-a produs în 19 august 2023, când Vlad Pascu, aflat sub influența mai multor droguri, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni în apropiere de 2 Mai. După accident, el a fugit de la fața locului, fiind ulterior găsit de polițiști în Vama Veche.


Sursa: Realitatea din Justitie

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate