Unul dintre marinarii ruși este grav rănit, iar unele surse susțin că ar fi murit
O navă cu 13 oameni la bord, s-a scufundat joi în Marea Neagră la 70 de mile marine de portul Constanța. Marinarii români au fost chemați să intervină. Acțiunea de salvare este în dinamică, iar 10 membri ai echipajului au fost recuperați. Din păcate, doi dintre marinari au murit. O persoană este în continuare căutată.
Potrivit Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), nava Artemis a fost trimisă la fața locului.
Nava scufundată se numea Volgo Balt 179, venea din portul Rostov-on-Don și urma să ajungă în portul Constanța.
Potrivit reprezentanților GSP, apelul SOS a fost recepționat în dimineața zilei de 11 martie, în jurul orei 6:40, de GSP Falcon, care a început operațiunile de salvare, în condiții meteo deosebit de dificile, cu un vânt de 50 km/h și valuri de patru metri. Ultimul mesaj transmis de „Volgo Balt 179” a fost de abandon navă.
Echipajul navei este format din 13 persoane, 12 bărbați și o femeie, toți cetățeni ucraineni.
Marinarii vor fi aduși la dana de pasageri din Portul Constanța la finalizarea operațiunilor de salvare.
Cauza cea mai probabilă a incidentului este furtuna de pe mare.
https://youtu.be/WrvEaX1AuBY
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News