Comisar de la Penitenciarul Tulcea, reținut pentru că le ducea deținuților telefoane mobile

retinut
Un comisar din cadrul Penitenciarului Tulcea a fost reținut de procurorii anticorupție, pentru luare de mită, fiind acuzat și că introducea ilegal telefoane mobile pe care le dădea deținuților.
Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța în perioada februarie - martie 2019, Silviu Ioan Ionele, comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, contrar îndatoririlor de serviciu, a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile care, ulterior, au ajuns la un deținut încarcerat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor. „De menționat este faptul că persoana beneficiară a aparatelor telefonice face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracțiuni prin metoda Accidentul”, se arată în ordonanța procurorilor.Pentru acest „serviciu”, comisarul a acceptat de la un prieten al celui încarcerat promisiunea de a primi suma de 7.000 lei, din care până în prezent a primit, în două tranșe, 6.500 lei.Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 aprilie, a comisarului Ionele, iar în cursul acestei zile el va fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














