Doi profesori din India au fost acuzați că au violat o elevă oarbă, timp de două luni, faptele oribile petrecându-se chiar în incinta școlii speciale pentru copii cu dizabilități. Cei doi profesori ar fi tată și fiu și sunt, de asemenea, nevăzători.

Chaman Thakor, 62 de ani, și Jayanti Thakor, 30 de ani, au agresat-o sexual pe eleva respectivă în incinta clasei de muzică din școala din Ambaji, Gujarat. Totul a ieșit la lumină în momentul în care familia adolescentei a observat că aceasta era terifiată că se întoarce la școală, după o vacanță religioasă de luna trecută, potrivit Times of India.

În momentul în care părinții i-au pus întrebări, fata a izbucnit în plâns și a mărturisit totul.

Una din rudele fetei a depus o reclamație la poliție. Potrivit declarațiilor victimei, prima dată a fost violată de profesorul de 30 de ani. După trei zile, fata a fost dusă cu forța în clasa de muzică de profesorul mai în vârstă, care, la rândul său, a violat-o. Faptele s-ar fi repetat apoi periodic.

Potrivit presei locale, cei doi profesori ar fi tată și fiu și sunt, de asemenea, nevăzători.

Inspectorul de poliție JB Agrawat a spus că cei doi profesori au dispărut fără urmă după ce autoritățile au început ancheta și au fost dați în urmărire. Cei doi bărbați au fost concediați imediat ce conducerea școlii a aflat de plângerea depusă la poliție.

 

Articolul precedentZeci de polițiști continuă să-l caute pe băiatul de opt ani dispărut la Pecineaga
Articolul următorAmenzi drastice pentru mașinile parcate neregulamentar