Vreme rece și cu ploi, în Dobrogea, în prima parte a lunii mai

ceata_constanta
În cursul primelor patru zile de prognoză, vremea se va răci astfel încât, pe 2 mai, media temperaturilor maxime va coborî la 17 grade.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, procesul de încălzire va avea ca rezultat, în datele de 3 și 4 mai, o medie regională a temperaturilor maxime de 19 grade. „Până pe 7 mai se estimează o nouă răcire, spre 15 grade, în medie, dar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se va reveni la medii ale maximelor termice în jurul a 19 grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni”, transmite ANM.În prima săptămână, temperaturile nocturne vor avea mici variații în jurul mediei de 10 grade, apoi vor urma trei nopți răcoroase, când media lor se va situa în jurul a 7 grade, iar ulterior datei de 8 mai, tendința minimelor termice va fi de creștere spre medii de 10 grade, la sfârșitul intervalului de prognoză.Vor fi intervale de timp în care local va ploua, în perioada 4 – 8 mai. În celelalte zile, pot alterna zilele însorite cu cele în care cad ploi de scurtă durată, cu probabilitate mai ridicată de apariție după-amiaza și seara.Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a țării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News













