Zecile de mii de credincioși de confesiune islamică din România sărbătoresc, de vineri, timp de trei zile, “Ramazan Bairam-ul”. Sărbătoarea marchează sfârșitul celor 30 de zile de post aspru, în care nu au avut voie să mănânce sau să bea apă de la răsăritul soarelui și până la apus, al celei de-a de a noua luni a anului islamic, considerată cea mai importantă și sfântă pentru musulmani, numită și luna postului, a fericirii, a iertării – Ramazan.

După o lună de post, enoriașii musulmani sărbătoresc, vineri, prima din cele trei zile ale “Ramazan Bairam-ul”, slujbele religioase fiind oficiate în toate geamiile din țară. În această perioadă credincioșii musulmani vor merge în vizită la rude și prieteni, vor sărbători și vor servi dulciuri, precum tradiționalele baclavale și sarailii, iar copiii merg să-i colinde pe cei în vârstă, urându-le un Bayram fericit! și primind în schimb dulciuri.

Respectând tradiția ca în fiecare an șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, adresează credincioșilor musulmani tradiționala urare “Ramazan Bairam kayrli bolsin “ – “Ramazan Bayram hayrli ve műbarek olsun” – „Un Bairam fericit”!

Articolul precedentOperațiune a polițiștilor împotriva șoferilor care nu acordă prioritate ambulanțelor
Articolul următorNava-Școală „Mircea” acostează în Portul Tivat din Muntenegru