Mai bine de 34.000 de pachete cu țigări au confiscat polițiștii de la frontieră constănțeni, într-o singură zi. O autoutilitară înmatriculată în Bulgaria plină cu țigări din Moldova, care urmau a fi vândute la negru în țară, a fost oprită de polițiștii de frontieră.

Astfel, în data de 17.01.2020, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe raza județului Constanța, o autoutilitară, înmatriculată în Bulgaria, la volanul căreia se afla un bărbat , cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 31 de ani. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au observat în interiorul autovehiculului un spaţiu special amenajat, prin dublarea peretelui despărţitor dintre compartimentul destinat pasagerilor şi cel de marfă, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport împreună cu şoferul la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma controlului au fost descoperite, ascunse în spaţiul special amenajat și depozitate în cutii de carton, 34.373 pachete cu țigări de contrabandă, de proveniență R. Moldova.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă,  iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 510.000 lei și autovehiculul au fost ridicate în vederea confiscării.

Articolul precedentAlcoolul face victime. S-a aflat in locul și momentul nepotrivit
Articolul următorAtenție la carnea din Ungaria! Riscuri majore pentru consumatori