Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, împreună cu parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, organizează duminică, 9 iunie, o nouă acțiune de donare de sânge. Aceasta va avea loc la așezământul parohiei, între orele 08.30 și 13.30.

Sunt așteptați toți cei care vor să-și ajute semenii și îndeplinesc următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, greutate peste 50 kg, stare de sănătate bună, să nu consume grăsimi în exces sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să aibă la ei cartea/buletinul de identitate. Este indicat să nu fumeze înainte și după donare, să servească un mic dejun ușor și să bea minim 500 ml apă. Persoanele de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice, care ar contraindica donarea de sânge.

Acțiunile anterioare desfășurate la parohia „Sf. Vasile cel Mare” au avut loc pe 22 iulie 2018, respectiv 21 octombrie 2018 și 10 februarie 2019.

Biserica „Sf. Vasile cel Mare” este situată în Constanța, pe strada Ion Neculce nr. 2 G, zona Inel 2.

Articolul precedentCod galben la Constanța
Articolul următorA început ridicarea mașinilor fără permis de acces în Zona Peninsulară!