Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incendiul care a distrus mansarda Palatului Arhiepiscopal.

Imagine

„În cursul serii trecute, în jurul orei 21.50, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la clădirea Arhiepiscopiei Constanța, are loc un incendiu.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, pentru asigurarea unui perimetru de siguranță în vederea unei intervenții eficiente și rapide a pompierilor, dar și pentru restricționarea traficului rutier, acolo unde situația a impus-o.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”transmite IPJ Constanta.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, focul manifestându-se la mansardă. Peste 70 de pompieri au intervenit cu mai multe autospeciale. Nu au fost semnalate victime. Incendiul a fost lichidat după 4 ore, suprafaţa afectată fiind estimată la 800 de metri pătraţi. Din cercetările efectuate la locul intervenției, cauza probabilă a incendiului este o lumânare lăsată nesupravegheata.

Citiți și Incendiul izbucnit la Palatul Arhiepiscopal a fost lichidat

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPrognoza meteo pe o lună. Temperaturi în creștere ușoară – cum va fi vremea în prima jumătate din noiembrie
Articolul următorCSM Galați a câștigat la Constanța după un meci decis după prelungiri