Folk Fest Remember Costinești invită iubitorii de muzică folk la unul dintre cele mai frumoase festivaluri de gen din țară! În incinta complexului Wite Horse din Costinești, la doar 300 de metri de mare. Ajuns la a doua ediție, Folk Fest Remember Costinești reunește artiști de prim rang din domeniul folkului românesc: Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Florin Chilian, Emeric Imre, Dinu Olărașu și mulți alții.

Amfitrionul evenimentului va fi Andrei Partoș – journalist și excepțional om de radio, personalitate emblematică a Costineștiului de altădată.

Folk Fest Remember Costinești este mai mult decât un festival de muzică. El își propune să aducă în prim-plan evenimentele cultural-aristice care însuflețeau atmosfera Costineștiului în anii ‘70 – ‘80, perioadă de referință pentru Stațiunea Tineretului care reprezenta destinația preferată a mii de turiști consumatori de artă și a celor mai însemnați artiști din domeniul muzical sau din alte arii culturale.

Astfel, ediția a doua a festivalului de folk din Costinești va găzdui și anul acesta expoziții de grafică umoristică, de fotografie (cu imagini ale Costineștiului de azi sau ale stațiunii de odinioară), lansări de carte ale artiștilor participanți la festival și multe alte evenimente surpriză care vor trezi interesul publicului participant.

Articolul precedentSute de amenzi, de aproape 70.000 de lei, date de polițiștii locali constănțeni
Articolul următorZeci de persoane pleacă și din Constanța pentru protestul din Capitală