În cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, în perioada 14-20 mai 2018, Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa organizează o serie de activităţi de voluntariat la nivelul judeţului Constanţa, în care sunt implicate şcoli, licee, grădiniţe, facultăţi, organizaţii nonprofit, părinţi şi copii, cu scopul de a încuraja voluntariatul şi de a-l promova ca normalitate într-o societate care suferă la capitolul implicare civică.

Acţiunile pe care Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa le va derula şi promova pe parcursul săptămânii sunt următoarele :

„Campion la voluntariat”: în perioada 14-20 mai, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Unitățile de învățământ, pe clase, sunt provocate să facă activități de voluntariat care să rezolve o problemă din unitatea respectiva de învățământ sau din comunitate, prin mobilizarea elevilor şi a cadrelor didactice la voluntariat pentru a aduce plus valoare comunităţii.

„ SNV la mare” pe 14 mai, ora 11.00, plaja Pupa Beach Mamaia

„Student pentru o zi” pe 15 mai, ora 14.00, la Universitatea „Ovidius” Baza Nautică, Facultatea de Educație Fizică și Sport

„Voluntariat pentru bunici”, pe 17 mai, ora 17.00, la Centrul de bătrâni „FÎNȚIA” Eforie Nord. Îmreună cu bunicii din centru se va realiza un copac cu un număr de 12 ramuri, fiecare ramură reprezentănd o lună din an în funcție de luna de naștere. Copacul se va lipi pe perete astfel încât să fie văzut în fiecare lună de sărbătoriți.

„Picnic între voluntarilor”, pe 19 mai, ora:10.30, în Parcul Tăbăcariei. Sunt invitați voluntari de la trei organizații: Asociaţia pentru Promovarea Egalităţii între Tineri ADAPTO, Asociația Logopezilor din România, Filiala Constanța și Comitetul Național pentru Drepturile Copilului Constanța pentru socializare, cunoaștere, jocuri și bună dispoziție.

 

Articolul precedent„Veethoven.., făi! ”, o premieră atipică pe scena Teatrului de Stat Constanța
Articolul următorFrontiera Tomis Constanța câștigă Cupa Regelui la oină