Polițiștii constănțeni au ridicat aproximativ 200 de jucării, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 23.100 de lei, dintr-un container sosit din China în Portul Constanța Sud Agigea.

Astfel, polițiștii Serviciului Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au verificat, joi, în Portul Constanța Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București. În urma controlului containerului, polițiștii au descoperit 198 de jucării, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 23.100 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Articolul precedentFOTO| Avansări în grad la IPJ Constanța de Ziua Națională
Articolul următorMii de credincioși sunt așteptați mâine la peștera Sfântului Andrei din județul Constanța