Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj a câștigat dramatic Cupa României

CSM Alba Blaj
Cele două echipe s-au mai întâlnit în finala Cupei României din 2021.
CSM Volei Alba-Blaj a câștigat dramatic Cupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 3-2 (25-13, 15-25, 25-14, 21-25, 19-17), duminică, în finala găzduită de Sala Polivalentă din Blaj.
Echipa antrenată de Guillermo Naranjo Hernandez a cucerit trofeul după ce a salvat trei mingi de meci.
Vittoria Piani a reușit 19 puncte pentru învingătoare, Drussyla Andressa Felix Costa a adăugat 16, Ariana Pîrv 14.
De la Dinamo, cele mai bune au fost Oleksandra Milenko, Radostina Marinova, cu câte 18 puncte, alături de Ana Cristina Miron, autoare a 11 puncte.
Formația din Blaj și-a trecut în palmares al șaselea său trofeu în Cupa României, după cele din 2017, 2019, 2021, 2022 și 2025. Dinamo rămâne cu două trofee, cucerite în 2010 și 2012, dar aceasta este a șasea finală pierdută (2009, 2013, 2014, 2015, 2021, 2026). Echipa din Blaj a pierdut o singură finală (2018).
Cele două echipe s-au mai întâlnit în finala Cupei României din 2021, la Cluj-Napoca, iar ardelencele s-au impus cu 3-0.
AGERPRES
Citește și:
- 15:41 - Gest cutremurător al lui Ionel Ganea după tragedie: cum a transformat pierderea fiului într-o cauză pentru alți copii
- 12:24 - „Marca Maradona”, în centrul unui nou proces exploziv: acuzații grave pentru surorile starului și fostul său avocat
- 10:09 - Regulă fără precedent în fotbal: cartonaș roșu pentru jucătorii care își acoperă gura în timpul conflictelor
- 08:18 - Nebunie pe Parc des Princes! PSG – Bayern Munchen 5-4, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News












