VIDEO| Salvare pe mare. O ambarcațiune ce plutea în derivă, a fost adusă în Portul Mangalia

barca
Patru cetățeni români care se aflau la bordul unei ambarcațiuni de agrement, care plutea în derivă pe Marea Neagră, au fost salvați de polițiștii de frontieră.
În data de 15.06.2019, Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă – SCOMAR a detectat o ambarcaţiune de agrement, care se îndrepta spre marea teritorială a Bulgariei. Ocupanții ambarcațiunii au comunicat faptul că motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.Garda de Coastă a informat MRCC Constanța, care a declanșat acțiunea de salvare a persoanelor. S-a dispus efectuarea unei misiuni cu o nava din cadrul Grupului de Nave Mangalia, care a asigurat conducerea ambarcațiunii în siguranță în Portul Mangalia. Cele patru persoane, cetățeni români cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală.Acțiunea s-a desfășurat prin cooperarea autorităților de frontieră din România și Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanța.[embed]https://youtu.be/CsGdGPlUg34[/embed]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














