Trei autoturisme de lux semnalate ca fiind furate, descoperite la Constanța
Trei autoturisme de lux, semnalate ca fiind furate din Norvegia, Italia și Marea Britanie, au fost descoperite pe raza județului Constanța de polițiștii de frontieră și colegii lor de la Poliția Județeană.
Potrivit Gărzii de Coastă, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Constanța, au desfășurat săptămâna aceasta o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate în zona de competență. Astfel, pe raza județului Constanța au fost identificate trei autoturisme de lux, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. La volanul acestora se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța.În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele trei autovehicule sunt căutate de autoritățile din Norvegia, Italia și Marea Britanie, ca fiind semnalate furate.Autoturismele, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, pentru două dintre cele două autoturisme și de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța pentru cel de-al treilea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Tragedie pe șosea în Brăila: un tânăr de 19 ani a murit în urma unui accident cumplit
- 11:09 - „Rămânem alături de Ucraina!”. UE își continuă activitatea la Kiev în ciuda atacurilor venite din partea Rusiei
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














