Tragedie în Ieud! Un copil a fost găsit înecat într-o piscină
Copil de 11 ani decedat
Un copil de 11 ani a fost găsit înecat într-o piscină din curtea unui imobil din comuna Ieud, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
„Poliţiştii Secţiei 2 Bogdan Vodă au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un minor s-a înecat în piscina din curtea unui imobil din localitatea Ieud. Deplasaţi la faţa locului, lângă piscină, a fost identificat corpul unui băiat de 11 ani din Ieud, asupra căruia echipajul SMURD efectua manevre de resuscitare. Totodată, la faţa locului a intervenit şi un elicopter SMURD cu medic, care a continuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul minorului", a spus Ionela Cozma.
Conform surse citate, în urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme de violenţă. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal din Sighetul Marmaţiei în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate cauză decesului.
"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă", a mai spus, Ionela Cozma.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














