Tragedie în Ialomița. Doi oameni au murit într-un canal de dejecții

Tragedie în Ialomița. Doi oameni au murit într-un canal de dejecții
Doi bărbați au murit și un al treilea a fost transportat la spital după un accident cumplit care a avut loc la o fermă din județul Ialomița
Doi bărbați au murit și un al treilea a fost transportat la spital după un accident cumplit care a avut loc la o fermă din județul Ialomița. Cei trei au căzut într-un un canal de colectare a dejecțiilor, situat între municipiul Slobozia și orașul Amara.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență patru echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară și o autospecială de primă intervenție și comandă. În sprijinul acestora au acționat două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
În urma evenimentului au rezultat trei victime. Prima victimă (bărbat în vârstă de aproximativ 34 de ani) a fost găsită conștientă, cooperantă. Aceasta a fost monitorizată de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Din nefericire, pentru celelalte două victime(persoane de sex masculin, cu vârste de aproximativ 38 și 53 de ani) nu s-a mai putut face nimic. Ele au fost extrase din canal de către salvatori, cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, inconștiente, necooperante, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Au fost predate echipajelor medicale. ulterior fiind declarate decedate.
Nu se cunosc încă împrejurările în care cei trei bărbaţi au ajuns în canalul cu dejecţii, care este administrat de o firmă privată.
Poliția adeschis dosar penal pentru ucudere din culpă.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

