Șoferul care a omorât un pieton și a fugit s-a predat la Poliție
Șoferul care, duminică dimineață, a fugit de la locul faptei după ce a accidentat mortal un tânăr de 22 de ani, pe o stradă din Constanța, s-a predat la Poliție.
Potrivit polițiștilor constănțeni, bărbatul care ar fi produs accidentul mortal de duminică di
mineață, pe șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, s-a prezentat, în jurul orei 15.30, la sediul Serviciului Rutier Constanța, unde este audiat în prezent. Bărbatul are vârsta de 32 de ani și este din Constanța. „Este audiat în prezent. Declarațiile sale fac obiectul unui dosar penal ce va fi instrumentat de către polițiști sub coordonarea unui procuror”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.Sursele citate au precizat că bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.Accidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 04.50, pe șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, în apropierea intersecției cu strada Pandurului. „Un autoturism înmatriculat în Constanța, condus de o persoana neidentificata încă, l-a accidentat mortal pe tânărul în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea. După producerea accidentului, autorul a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța. Potrivit acestora, tânărul ar fi traversat prin loc nepermis șoseaua Mangaliei.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










