Seminar privind legislația maritimă comunitară, organizat la Constanța
Autoritatea Navală Română organizează cu sprijinul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă, la Constanța Seminarul privind legislația maritimă comunitară.
Evenimentul, ce se va desfășura în perioada 09 - 11 octombrie, se adresează personalului administrațiilor maritime și personalului din instituțiile de învățământ și perfecționare în domeniul maritim, care doresc să își sporească expertiza în domeniul legislației maritime comunitare. Se vor reuni cu acest prilej reprezentanți ai Autorității Navale Române, Universității Maritime din Constanţa, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, ai Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecționarea Personalului din Transporturile Navale (CERONAV) şi Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța”(APMC).Seminarul reprezintă o platformă de dialog în cadrul căreia, pe parcursul a două zile, experții EMSA și experții românii vor împărtăși din experiența lor în probleme privind activitățile de port state control, siguranță şi securitate maritimă, monitorizarea traficului de nave, legislația maritimă de mediu, echipamentul maritim şi răspunsul la poluare. Se oferă astfel participanților o imagine de ansamblu asupra instituțiilor europene și asupra procesului legislativ european, dar și asupra directivelor Uniunii Europene relevante, în scopul perfecționării personalului din serviciile de specialitate ale administrațiilor maritime şi a altor instituții de profil.Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) asigură expertiză tehnică, asistență operațională și sprijin pentru activitățile de pregătire, pentru îmbunătățirea siguranței maritime, pregătirea și capacitatea de reacție în caz de poluare, securitate maritimă, prevenirea poluării marine, precum și condițiile de muncă și viață ale navigatorilor. Activitățile de pregătire ale EMSA sunt reprezentate de seminarii, grupuri de lucru şi zile informative şi acoperă toate domeniile pentru care Agenția are mandat.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










