Șase fete obligate să se prostitueze, eliberate de poliţiştii constănțeni

politisti1
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanța, au efectuat, joi, 44 de percheziții domiciliare, pe raza județului Constanța, la persoane bănuite de proxenetism, trafic de minori și folosirea prostituției infantile.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 - august 2019, persoanele în cauză ar fi recrutat, de pe raza județului Constanța, mai multe tinere, printre care și minore, pe care le ar fi determinat să practice prostituția, în diverse locații, obținând astfel beneficii patrimoniale.La perchezițiile desfășurate joi, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 30 de telefoane mobile, 2.700 de lei și înscrisuri cu valoare probatorie. De asemenea, la o locație au fost identificate două generatoare de curent, bunuri susceptibile a proveni din comiterea de furturi de pe raza orașului Ovidiu. La locații au fost găsite și șase tinere, despre care existau indicii că ar fi fost exploatate sexual.26 de bărbați au fost duși la audieri și luarea măsurilor legale. Ulterior, 10 dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța. În cursul zilei de vineri, aceștia vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










