SARAH MULLALLY, PRIMA FEMEIE DIN ISTORIE CARE VA CONDUCE BISERICA ANGLICANĂ

SARAH MULLALLY, PRIMA FEMEIE DIN ISTORIE CARE VA CONDUCE BISERICA ANGLICANĂ
În vârstă de 63 de ani, Sarah Mullally a fost episcop de Londra timp de 7 ani
Sarah Mullally devine cea dintâi femeie care ocupă funcția de Arhiepiscop de Canterbury, o premieră pentru Biserica Anglicană.
În discursul inaugural, rostit la Catedrala din Canterbury, ea a vorbit despre „incertitudinea globală profundă”, subliniind că „posibilitatea vindecării stă în actele de bunătate și iubire”, relatează BBC News.
Referindu-se la atacul mortal asupra unei sinagogi din Manchester, Sarah Mullally a afirmat: „Ca Biserică, avem responsabilitatea de a fi un popor care stă alături de comunitatea evreiască împotriva antisemitismului în toate formele sale”. 2 oameni au fost uciși în atac.
În vârstă de 63 de ani, Sarah Mullally a fost episcop de Londra timp de 7 ani. Anterior, ea a lucrat ca moașă și se descrie drept o feministă convinsă.
Premierul britanic Keir Starmer i-a urat succes în noua misiune, apreciind că va juca „un rol esențial în viața noastră națională”.
La rândul său, Regele Charles a felicitat-o pe Sarah Mullally.
Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a transmis: „Regele a aprobat recomandarea prim-ministrului pe 29 septembrie. Majestatea Sa o felicită pe Sarah [Mullally] pentru numirea ca arhiepiscop, un rol de o asemenea importanță în Regatul Unit și în întreaga Comunune Anglicană mondială.”
Numirea ei are loc pe fondul unor controverse, întrucât unii episcopi de rang înalt ai Bisericii se opun deschis hirotonirii femeilor, cu atât mai mult ideii ca acestea să conducă instituția.
Funcția de Arhiepiscop de Canterbury era vacantă de aproape un an, după ce Justin Welby a demisionat în urma criticilor legate de nereportarea unui abuzator de copii.
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











