Primarul municipiului Constanța invită consilierii locali la o întâlnire informală pe tema preluării magistralelor CET

Primaria Constanta
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, invită consilierii locali la o întâlnire informală pe tema preluării magistralelor de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța S.A. Întâlnirea se va desfășura joi, 22 august 2019, începând cu ora 14:00, în sala ovală a Instituției Prefectului.
„Mă bucur să constat că, după ce în 14 august au votat împotrivă, consilierii Partidului Național Liberal și-au dat seama că au greșit și doresc reluarea votului. Acest vot ar putea să ne coste nu mai puțin de 65.000.000 euro din fonduri europene și guvernamentale, bani destinați redimensionării și modernizării rețelei de transport a energiei termice. Acestă modernizare reduce pierderile uriașe pe care astăzi le plătim cu vârf și îndesat. Rămân la părerea că interesul cetățeanului trebuie să primeze intereselor electorale și sper ca, în urma acestei întâlniri, să ajungem la o decizie bună pentru viitorul energetic al municipiului Constanța”, a declarat Decebal Făgădău.Tot astăzi, consilierii locali ai PNL îl așteaptă pe primarul Constanței la ședința de urgență a Comisiei pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților cetățeanului din cadrul Consiliului Local Constanța, pentru a da lămuriri legate de proiectul de hotărâre care prevede aprobarea cumpărării rețelei de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța SA.„Îi invităm atât pe Decebal Făgădău, cât și pe reprezentanții Electrocentrale Constanța SA să ne prezinte în detaliu acest demers și să construim o variantă finală a proiectului de hotărâre. Este important să avem toate datele, astfel încât să luam cea mai bună decizie în favoarea constănțenilor. Depinde acum doar de primar și de conducerea CET cât durează acest proces”, a declarat Adriana Arghirescu, liderul consilierilor locali PNL din Consiliul Local Constanța.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










