Polițistă accidentată de un motociclist băut, în Năvodari

acc
Dosar penal întocmit pentru un motociclist beat care a accidentat o polițistă de 23 de ani aflată în misiune. Polițista a fost accidentată sâmbătă spre duminică,în Năvodari, de un motociclist băut,după ce-i făcuse semnal să oprească.
În jurul orei 3.00 un bărbat de 41 de ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus o motocicletă în Năvodari și când a ajuns la sensul giratoriu din zona Kaufland, nu a observat semnalul regulamentar de oprire, a pierdut controlul motocicletei și a lovit polițista. În urma accidentului polițista a suferit un traumatism cranio- cerebral și traumatism membru superioar, iar motociclistul traumatism la o mână.

UPDATE"Motociclistului i s-a efectuat semnal de oprire regulamentar atât de către polițistă, cât și de către un alt agent de poliție rutieră, ambii aflându-se într-un punct de control al traficului rutier (împreună cu alți colegi).În manevra sa de oprire, motociclistul a pierdut controlul motocicletei, a căzut pe carosabil și în deplasarea din inerție pe asfalt a lovit-o pe d-ra agent de poliție.Motociclistul se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,35 mg/l - etilotest), aspect care a favorizat modul defectuos în care a efectuat manevra de oprire. Menționăm faptul că d-ra agent de poliție era echipată cu ținută cu elemente reflectorizante specifice unui control al traficului rutier pe timp de noapte, iar zona accidentului era iluminată" transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










