Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc
Polițiștii de la combaterea criminalității organizate din Constanța au efectuat trei percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, trei persoane au fost reținute în urma descinderilor.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și procurorii DIICOT Constanța au efectuat, duminică, trei percheziții domiciliare în municipiul Mangalia, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.Acţiunea a fost organizată în cadrul unui dosar penal de trafic de droguri de mare risc. Astfel, sâmbătă dimineața, trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, au fost surprinși, de un echipaj din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, în timp ce intenționau să pună în vânzare 71 de comprimate Ecstasy, aproximativ 13 grame amfetamină sub formă pulverulentă și 2 grame de canabis, pe raza stațiunii 2 Mai-Vama Veche.În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul DIICOT Constanța a dispus reținerea pe bază de ordonanță a celor trei tineri, ulterior fiind emise mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pentru 30 de zile, de către Tribunalul Constanța.În acțiune au fost angrenați și polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Tomis” Constanța.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

