Nicușor Dan, după tensiunile din coaliție: „Știu ce s-a întâmplat, așteptăm demisiile și decidem”

Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a declarat că nu a primit încă, în mod oficial, demisiile miniștrilor PSD, deși este la curent cu evoluțiile politice din țară.
Aflat în Cipru, șeful statului a precizat că așteaptă transmiterea formală a acestor demisii pentru a putea lua o decizie. „Nu, în mod oficial nu. Bineînțeles că știu ce s-a întâmplat azi, le așteptăm și decidem”, a spus acesta.
Întrebat dacă o eventuală moțiune de cenzură ar contribui la rezolvarea situației sau ar amplifica tensiunile, președintele a evitat să comenteze, subliniind că își păstrează rolul de mediator. „Nu vreau să mă pronunț pe acțiunile fiecărui partid. Orice aș spune ar putea fi interpretat ca părtinitor”, a explicat el.
Nicușor Dan a menționat că, din perspectiva sa, tonul discuțiilor dintre partide pare să se fi mai temperat în ultima perioadă, fără a intra însă în detalii privind posibilele scenarii politice.
De asemenea, el a evitat să evalueze activitatea premierului Ilie Bolojan, invocând aceeași necesitate de neutralitate.
Președintele a transmis că va continua să susțină direcția pro-europeană a României, subliniind că există consens politic în privința unor obiective majore precum PNRR, aderarea la OCDE sau inițiativa SAFE.
În final, Nicușor Dan a anunțat că o evoluție importantă este așteptată săptămâna viitoare, la care va participa și el: „Se va întâmpla ceva săptămâna viitoare. O să vă anunț”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:32 - Emmanuel Macron cere o Europă mai puternică: „Nu ne mai putem baza pe protecția SUA”
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 19:13 - Un tânăr a folosit contul soției timp de 2 ani și a înșelat un bărbat cu 13.000 de euro
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News













