Începe ONE! - cel mai mare festival al muzicii românești de pe litoral

afis ONE!
Piața Ovidiu va fi transformată, timp de patru weekenduri, începând cu 26 iulie, în cel mai fierbinte loc de pe litoralul românesc, urmând să găzduiască cele mai tari concerte de la malul mării.
Vreme de 12 seri, Piața Ovidiu va găzdui peste 40 de show-uri live și muzică pentru toate gusturile. Fiecare vineri din cele patru weekenduri ONE! se va desfășura sub genericul Magic Sunsets: amintim doar câteva nume Ștefan Bănică, Loredana, Proconsul sau Horia Brenciu. Zilele de sâmbătă vor sta sub semnul Kiss Energy: Smiley, Carla’s Dreams, Delia sau Irina Rimes sunt doar câțiva din cei care vor urca pe scenă. Duminicile vor deveni Rock Nights: Celelalte Cuvinte, Phoenix, Holograf sau Cristi Minculescu vor fi prezenți în Piața Ovidiu. Accesul la concerte este gratuit! Mai multe despre ONE! Festival pot fi aflate pe www.onefestival.ro, unde se găsește programul pentru fiecare weekend și informații despre artiștii preferați!
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News













