Grecia relaxează măsurile pentru sezonul estival

Grecia relaxează măsurile pentru sezonul estival
Renunță la mască și la pașapoartele COVID
Grecia relaxează de la 1 mai măsurile impuse de pandemia COVID-19. Este decizia luată de Ministrul grec al Sănătății.
Autoritățile grecești au confirmat că pașapoartele naționale COVID vor fi eliminate, iar regulile privind măștile vor fi relaxate, la timp pentru sezonul vacanțelor de vară, scrie The Telegraph.
Ministrul Sănătății, Thanos Plevris, a declarat că cerința de a prezenta un pașaport COVID pentru a intra în baruri, restaurante și alte locuri publice va fi eliminată la 1 mai.Totodată, de la 1 iunie, regulile privind masca vor fi relaxate în majoritatea locurilor, excepțiile – care vor include probabil și mediile de sănătate – urmând să fie prezentate ulterior.
El a adăugat că se ia în considerare, de asemenea, eliminarea cerințelor de intrare internațională – în prezent, britanicii trebuie să prezinte dovada fie a vaccinării (inclusiv a unui rapel în cazul în care a doua doză a fost administrată cu mai mult de 270 de zile înainte), fie a unei recuperări recente de la Covid, fie a unui test negativ pentru a vizita Grecia.
Sursa: Realitatea Travel
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














