Fonduri europene pentru modernizarea Falezei Mangalia-Saturn

faleza
Primăria Municipiului Mangalia a lansat astăzi proiectul”Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia – Saturn)”, finanțat din fonduri europene. cu o investiție de aproximativ 23 milioane de lei. Se va amenaja zona de promenadă a falezei Mangalia - Saturn pe tronsonul cuprins între fostul Hotel Siemens-Plaja Adras, pe o distanță de peste 2 km.
Va fi reabilitată și modernizată faleza, prin refacerea integrală a zonei pietonale și a sistemului de iluminat public, va exista un punct de belvedere, se va amenaja un spațiu verde și vor fi create alei de acces. Toate zonele ce au diferențe de nivel și sunt destinate traficului pietonal vor fi echipate cu scări de acces și rampe pentru persoane cu dizabilități, acestea fiind dotate cu balustrade din inox, rezistent în mediul marin.Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat că obiectivul municipalităţii este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp. ”Proiectul pe care îl lansăm astăzi este unul dintre cele mai importante proiecte în derulare, cu fonduri europene și se înscrie într-un program amplu de reabilitare și modernizare a infrastructurii turistice și rutiere din stațiuni. Această investiție este continuarea falezei existente, modernizată anterior, dar și a falezei Neptun – zona ”La Steaguri”. Oiectivul final fiind realizarea unei faleze pietonale Mangalia-Olimp”, a declarat primarul Radu Cristian.[gallery ids="86197,86198"]
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

