Din cauza vremii, deschiderea Târgului de Crăciun din Constanța a fost amânată
Din pricina condițiilor atmosferice care au făcut aproape imposibilă amplasarea majorității elementelor componente ale Târgului de Crăciun în Piața Ovidiu din Constanța, data deschiderii oficiale a Christmas Market By The Sea a fost mutată în ziua de 1 decembrie.
Organizatorii au anunțat că vineri, 30 noiembrie, data stabilită inițial pentru deschiderea târgului, în Piața Ovidiu vor fi amplasate carusel, trenuleț, mașinuțe pentru copii încă nefuncționale și căsuțele cu mâncare, băutură și cu dulciuri, acestea fiind deschise pe toată perioada evenimentului.La data deschiderii oficiale, sâmbată, 1 decembrie, în Piața Ovidiu vor fi amplasate și funcționale caruselul, trenulețul, mașinuțele pentru copii, căsuțe cu mâncare, băutură și dulciuri. „Amplasarea cortului încălzit, amenajarea locului special pentru donații către cei nevoiași și a Căsuței lui Moș Crăciun, vor începe luni, 3 decembrie, și se vor desfășura până joi, 6 decembrie, finalizarea lor depinzând strict de condițiile meteo”, au mai precizat organizatorii târgului. De asemenea, perioada amplasării patinoarului va fi stabilită în zilele următoare, în funcție de condițiile atmosferice. Sâmbătă, 1 decembrie, constănțenii sunt așteptați la prima seară de concerte din cadrul Christmas Market By The Sea. Începând cu ora 20.00 vor concerta Soundopamine și Jazu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:09 - „Rămânem alături de Ucraina!”. UE își continuă activitatea la Kiev în ciuda atacurilor venite din partea Rusiei
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
- 10:12 - Zbor spre Londra, deviat de urgență la Roma din cauza unei baterii externe din bagajul de cală
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














