Copilul de nouă luni a contactat rujeola în spital
Reprezentanții Spitalului Județean Constanța au apreciat, joi, că este posibil ca băiețelul de nouă luni, din Tulcea, care a murit de rujeolă să fi contactat boala de la un sugar, aflat în același salon.
Potrivit acestora, copilul a fost internat, în perioada 15 - 21 mai, în secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru o afecțiune respiratorie. „În aceeași zi a fost internat, în același salon, un sugar tot cu patologie respiratorie dar la care, pe 17 mai, a debutat o erupție sugestivă de rujeolă”, au precizat sursele citate. Ulterior, sugarul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase unde i-a și fost confirmat diagnosticul de rujeolă.Pe 29 mai, băiețelul din Tulcea a fost internat din nou în secția Pediatrie din cadrul SCJU Constanța, trimis fiind de la Spitalul de Boli Infecțioase. În urma examenului clinic și al radiografiei, medicii din cadrul SCJU au stabilit diagnosticul de insuficiență respiratorie severă, bronhopneumonie și rujeolă în evoluție. Pacientul a fost intubat, ventilat, monitorizat și tratat medicamentos însă, din nefericire și în ciuda eforturilor depuse de către medici, a decedat pe 13 iunie. „Facem mențiunea că pacienții cu rujeolă în formă gravă, și cu alte boli asociate, sunt direcționați către SCJU Constanța deoarece, la nivelul regiunii Dobrogea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este singurul care asigură terapia intensivă complexă. Conform procedurilor, pacienții cu boli infecțioase sunt izolați respectându-se toate normele legale în vigoare”, au mai precizat reprezentanții Spitalului Județean Constanța.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










