Continuă și în această săptămână lucrările în Constanța. Vezi unde!

asfaltare 28 (4)
Primăria Constanța continuă și în această săptămână lucrările de reamenajare a trotuarelor, reparații ale carosabilului, amenajare de parcări, realizare de marcaje rutiere și tăieri ale cablurilor neetichetate de pe stâlpii din municipiu.
Astfel, începând de marți seară și până vineri, pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Tulcei și bulevardul Aurel Vlaicu, se va freza asfaltul urmând ca în zilele viitoare să fie turnat noul covor asfaltic. Mai sunt pregătite pentru asfaltare străzile Zeno Vancea, Sfântul Ioan Damaschin și Constantin Bobescu, iar pe străzile Prelungirea Eduard Caudela și Cella Delavrancea se va turna asfaltul.

De asemenea, pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între străzile I.G. Duca și Mihai Viteazul și strada Unirii între străzile Războieni și Zorelelor se pregătesc trotuarele pentru reparații. În paralel, se lucrează și la amenajarea de unei noi parcări rezidențiale pe strada Arcului, în zona blocului I.Realizarea de marcaje nu va lipsi din activitatea acestei săptămâni, astfel că arterele rutiere ce au fost transformate în străzi cu sens unic din cartierul Coiciu vor fi marcate corespunzător, iar parcările nou înființate, de asemenea.Locuitorii orașului sunt rugați să nu își parcheze autoturismele în zona în care se desfășoară lucrările și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














