Constanța, oraș de Bun Simţ Turistic."Dincolo de disputele politice, prima axă de dezvoltare, Brașov - București - Constanța”

Constanța
Unul dintre primele orașe în care se va implementa conceptul "Oraș de Bun-Simț Turistic" este, alături de Brașov, orașul Constanța.
În cadrul festivității de deschidere a Târgului de Turism al României, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța și Cristiana Predoiu, inițiatorul proiectului, au vorbit despre acțiunile care vor avea loc începând din această primăvară la Constanța, acțiuni menite să readucă în prim-plan Bunul-Simț Turistic. Este nevoie doar de bunăvoință și bun-simț."Dincolo de disputele politice, noi am creat prima axă de dezvoltare, Brașov - București-

Constanța, sub coordonarea Băncii Mondiale. Ne dorim creșterea calității serviciilor din turism. Cu bun simț putem face multe lucruri frumoase și sunt convins că vom face treabă bună împreună", a declarat Decebal Făgădău."Avem o țară extraordinar de frumoasă pe care fiecare român trebuie să o cunoască și să o respecte la adevarata ei valoare. Așa cum am spus încă de la începutul acestei campanii, Bun-Simț Turistic se dorește o alianță de bun-simt între societatea civilă, artiști și vedete din România, instituțiile statului și companiile private care, împreună, transmit un mesaj coerent, apel la bun-simț și respect față de natură și obiectivele turistice din România. Împreună schimbăm mentalități și comportamente! Împreună redăm României strălucirea pe care o merită"a declarat Cristiana Predoiu, inițiator campanie Bun-Simț Turistic.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:25 - Alertă într-o excursie școlară din Harghita: șapte copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
- 19:26 - Ucraina oferă sprijin României și statelor baltice în lupta contra amenințărilor aeriene
- 18:53 - Se retrage sau nu? Sorana Cîrstea a vorbit despre planurile de viitor după parcursul excelent de la Roland Garros
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














