Consiliul Local Mangalia a aprobat vânzarea locuințelor ANL

Mangalia
Consiliul Local Mangalia a aprobat, joi, într-o ședință ordinară desfășurată online, un proiect de hotărâre privind vânzarea locuințelor către chiriașii din blocurile construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), în municipiul Mangalia.
”La cererea populației, am făcut numeroase demersuri pentru ca locuitorii Mangaliei, chiriași în acele locuințe, să-și poată cumpăra apartamentele. Precizez însă că Primăria încasează doar un comision foarte mic, principalul beneficiar fiind Guvernul, care a construit acele locuințe, prin ANL”, a declarat primarul Radu Cristian.Aleșii locali au mai votat proiectul de hotărâre privind acordarea ajutoarelor de urgență pentru copiii proveniți din familii defavorizate, înainte de începerea noului an școlar. Astfel, elevii din familiile cu venituri mici vor putea primi, la cerere, rechizite și uniforme școlare, dar și echipamente electronice destinate învățământului online.Totodată, CL Mangalia a mai adoptat un proiect privind numărul și cuantumul burselor școlare, acordate elevilor pe semestrul al II-lea, din anul școlar 2019-2020. . Astfel, pentru elevii care obţin burse de performanţă, suma a crescut de la 80 la 200 de lei. Pentru cei care beneficiază de burse de merit, suma s-a majorat de la 70 la 80 de lei, iar pentru beneficiarii burselor de studiu şi sociale, sumele alocate au crescut de la 55 la 60 de lei, respectiv de la 50 la 55 de lei.În aceeași ședință, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind nominalizarea reprezentanților CLM în Consiliile de Administrație și Comisiile de evaluare și asigurare a calității în unitățile de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2019-2020.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










