Comisarii de la Protecția Consumatorului nu mai au voie cu telefoane mobile la controale

Comisarii de la Protecția Consumatorului nu mai au voie cu telefoane mobile la controale
Comunicarea se va face cu ajutorul staţiilor de emisie-recepţie performante
Comisarii de la Protecția Consumatorilor nu vor mai avea voie să plece în controale cu telefoane mobile asupra lor. Ordinul urmărește să limiteze "orice posibilităţi de exercitare a unor presiuni exterioare", dar şi prevenirea unor "eventuale acuzaţii de lipsă de integritate"
Interdicția de a folosi telefonul se referă la acţiunile de amploare, anunţă ANPC.
În absența telefoanelor mobile, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, se va face cu ajutorul a 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special în acest scop, potrivit unui comunicat ANPC.
Frecvenţa de comunicaţii folosită va fi una protejată, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaţilor ANPC.
„Dat fiind că pregătim acţiuni de anvergură, această achiziţie ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinşi că toţi colegii înţeleg raţionamentul funcţionării acestei proceduri şi sunt solidari cu lupta pentru integritate şi combatere a corupţiei.
Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermităţii şi certitudinea verticalităţii colegilor noştri”, spune Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











