Centru mobil de vaccinare pentru județele Constanța și Tulcea

Centru mobil de vaccinare pentru județele Constanța și Tulcea
20 de centre mobile de vaccinare vor fi instalate în mai multe locaţii din ţară, printre care și Constanța
20 de centre mobile de vaccinare vor fi instalate în mai multe locaţii din ţară, printre care și Constanța
Cele 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, acționează începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, la propunerea și solicitarea Direcțiilor de sănătate publică județene, conform instrucțiunilor Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
„Echipele vaccinatoare sunt formate din personal medico-sanitar din cadrul MApN (medici și asistenți medicali) și paramedici din cadrul DSU, în funcție de numărul de beneficiari și capacitatea spațiului de vaccinare amenajat în localitate. Centrele mobile de vaccinare sunt organizate în containere asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, iar echipele mobile își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și asigură, la nevoie, vaccinarea persoanelor nedeplasabile la domiciliu”, transmite Ministerul Apărării Naționale..
Echipele și centrele mobile sunt arondate spitalelor militare și acționează după cum urmează:
Totodată, transportul echipamentelor și materialelor necesare procesului de vaccinare, precum și transportul vaccinurilor pentru fiecare echipă de vaccinare vor fi asigurate de MApN.
Citește și:
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











