Bunuri de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră din Vama Veche

3101
Bunuri în valoare de peste 15.800 de lei, pentru care trei cetățeni români nu au putut prezenta documente de proveniență, au fost confiscate de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Vama Veche.
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat, joi, controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor din două autocare ce efectuau curse pe ruta Turcia – România. Astfel, ei au descoperit ascunse în bagajele personale a trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 44 și 63 de ani, domiciliați pe raza județelor Constanța și Galați, 198 articole de îmbrăcăminte, pentru care nu dețineau documente de provenienţă.Persoanele în cauză au declarat că au achiziţionat bunurile din Turcia, cu scopul de a le comercializa în România.Pentru bunurile transportate, cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1.500 lei, iar bunurile a căror valoare se ridică la aproximativ 15.860 lei au fost confiscate şi vor fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:36 - Filmarea cu momentul accidentului cumplit din Defileul Dunării, în care un pompier și un polițist au murit – VIDEO
- 15:59 - Femeie bătută de fostul soț, salvată de polițiști în Hunedoara. Agresorul a fugit în pădure și s-a ascuns într-o grotă
- 15:56 - Scene de comedie în București. O femeie a încercat să plece cu șine de tramvai într-un cărucior de supermarket - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News













