Bunuri contrafăcute, de peste 420.000 de lei, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

2801 03
Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 420.000 de lei, au fost descoperite, de polițiștii de frontieră și vameșii din Portul Constanța Sud Agigea, într-un container sosit din China.
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în urma controlului amănunțit, din luna decembrie, efectuat în baza analizei de risc, împreună cu lucrătorii vamali, la un container sosit din China,

au fost descoperite peste 2.300 de bunuri (încălțăminte, jucării) susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. Acestea aveau ca destinație o societate comercială de pe raza județului Hunedoara, administratorul firmei fiind un cetățean român, în vârstă de 45 de ani.Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 429.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














