Actualitate· 2 min citire

Asociația Elevilor cere demiterea șefului ISJ Constanța pentru instigare la încălcarea legii

27 feb. 2019, 09:49
Actualizat: 27 feb. 2019, 09:49
48381968_1154193158061343_8035513958297239552_n

48381968_1154193158061343_8035513958297239552_n

Articol scris de L Daniela

Asociația Elevilor din Constanța cere demiterea inspectorului școlar general al ISJ Constanța pentru că ar fi solicitat directorilor unităților de învățământ încălcarea legislației privind acordarea burselor școlare.

Potrivit unui comunicat al AEC, asociația solicită demiterea inspectorului școlar general, Gabriela Bucovală, și a inspectorului școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul liber la educație, Paula Iordan, ca urmare a unei note interne transmise pe forumul Inspectoratului Școlar Județean prin care ar fi cerut directorilor să încalce Ordinul Ministrului educației nr. 5576/2011, privind criteriile de acordare ale burselor.Reprezentanții AEC spun că, în decursul ultimelor două săptămâni, au primit diverse sesizări privind listele întocmite la nivelul unităților de învățământ și mai apoi transmise către inspectorat pentru realizarea evidenței elevilor ce îndeplinesc criteriile de acordare ale burselor și, în ciuda faptului că elevii îndeplineau unul dintre criteriile de acordare a bursei de merit, aceștia nu se regăseau pe liste. „Ca urmare a solicitării unor explicații, răspunsul venit din partea personalului didactic a fost că motivul pentru care nu se regăsesc pe liste este pentru că <<nu au obținut media peste 8,50 în primul semestrul al acestui an școlar>>”, se arată în comunicatul AEC.Elevii spun însă că, potrivit legii, bursele de merit se acordă elevilor care au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional. Astfel, reprezentanții AEC au solicitat directorilor unităților de învățământ să modifice listele, astfel încât ele să respecte legislația în vigoare și, de asemenea, cer demiterea șefului ISJ Constanța. „Ne exprimăm, astfel, profunda îngrijorare asupra faptului că reprezentanții Inspectoratului Județean Constanța îndeamnă la încălcarea legii, total contrar atribuțiilor pe care aceștia le au, și anume monitorizarea respectării actelor normative din domeniul educației în teritoriu. (…) Solicităm, pe această cale, demiterea inspectorului școlar general, Gabriela Bucovală și a inspectorului școlar pentru monitorizare programelor privind accesul liber la educație, Paula Iordan, pentru neglijența de care dumnealor au dat dovadă în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, precum și pentru dezinteresul pe care acestea o arată față de încălcarea normelor din domeniul educației în teritoriu”.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate