Amenzi pe bandă rulantă date de polițiștii locali în Mamaia și Constanța
37 de amenzi contravenționale în valoare de 20.550 lei au fost date de polițiștii locali în Constanța și Mamaia, în urmă controalelor efectuate.
Politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat în perioada 20.07.2018-23.07.2018, în municipiul Constanța în zona piețelor agroalimentare constanțene și în zona de plajă din Stațiunea Mamaia, Modern și 3 Papuci pentru combaterea comerțului ilicit realizat pe domeniul public al statului.S-au aplicat 37 de amenzi contravenționale pentru desfășurarea activităților de comerț ambulant în valoare totală de 20.550 lei și confiscarea banilor ( 133 lei) proveniți din derularea activitilor comerciale neautorizat, dar și a mărfurilor supuse vanzării ilicite ( mai multe kilograme de fructe și legume comercializate în condiții igienico sanitare improprii, 560 bucăti de porumb fiert, 5 kilograme de zmeură etc).De asemenea, a fost confiscat un autovehicul care era folosit în scopul realizării actelor de comerț ilicit.Potrivit Direcției Generale Poliția Locală, acţiuni similare vor continuă pâna la restabilirea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, atât în perimetrul piețelor constanțene, cât și pe plajă sau orice alt loc neautorizat, care face parte din domeniul public al statului.
[embed]https://youtu.be/z024gq01XI4[/embed]
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

