Amenzi de peste 1,6 milioane de lei, aplicate, în noiembrie, de polițiștii locali constănțeni
Polițiștii locali constănțeni au acționat pe parcursul lunii noiembrie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, fiind aplicate peste 6.000 de amenzi contravenționale, cu o valoare totală ce depășește 1,6 milioane de lei.
Controalele au vizat respectarea normelor legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, asigurarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, depistarea persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil pe mijlocul de transport în comun, prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun în spațiul public închis, ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata, etc.„Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale. Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a-i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța”, au transmis reprezentanții instituției.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











