AEC cere demiterea directoarei Liceului Teoretic „Traian”

image
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită demiterea directoarei Liceului Teoretic „Traian”, Gabriela Costea, „ca urmare a unei serii de abuzuri realizate la nivelul liceului”, precum încercarea de a ascunde „sub preș” problemele de la nivelul liceului.
Conform AEC, între abuzurile săvârșite de directoarea instituției s-ar număra solicitarea, către membrii Consiliului de Administrație al unității, de a semna un „acord de confidențialitate”, conform căruia acestora nu le este permisă divulgarea informațiilor de interes public discutate în cadrul ședințelor organismului, dar și „încercarea” de a împiedica prezența reprezentantului elevilor la ședințele Consiliului de Administrație. De asemenea, elevii contestă și introducerea în cadrul Regulamentului de Organizare și Funcționare a liceului a unei prevederi care statuează printre interdicțiile elevilor, aceea de a aduce „atingere imaginii instituției de învățământ”. „Atragem atenția că această interdicție este una ce încalcă Statutul Elevului, ea reprezentând doar tentativa de a justifica într-un mod revoltător eventualele sancțiuni aduse elevilor ce iau atitudine privind abuzurile din liceu”, au transmis reprezentanții AEC.Potrivit acestora, între abuzurile din cadrul liceului s-ar regăsi și interzicerea elevilor majori de a părăsi unitatea de învățământ, prin regulament, deși ea este permisă de către Statutul Elevului, „document aprobat prin OMENCS 4742/2016 și superior regulamentelor de organizare și funcționare ale unităților de învățământ”.„Pe cale de consecință, solicităm demiterea de urgență a directoarei Liceului Teoretic Traian și trimiterea corpului de control al Ministerului Educației Naționale în cadrul unității de învățământ, pentru sesizarea altor eventuale abuzuri și remedierea celor sesizate”, au mai precizat reprezentanții AEC.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










