A doua ediție a festivalului Folk Fest Remember Costinești începe astăzi
Folk Fest Remember Costinești invită iubitorii de muzică folk la unul dintre cele mai frumoase festivaluri de gen din țară! În incinta complexului Wite Horse din Costinești, la doar 300 de metri de mare. Ajuns la a doua ediție, Folk Fest Remember Costinești reunește artiști de prim rang din domeniul folkului românesc: Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Florin Chilian, Emeric Imre, Dinu Olărașu și mulți alții.
Amfitrionul evenimentului va fi Andrei Partoș – journalist și excepțional om de radio, personalitate emblematică a Costineștiului de altădată.Folk Fest Remember Costinești este mai mult decât un festival de muzică. El își propune să aducă în prim-plan evenimentele cultural-aristice care însuflețeau atmosfera Costineștiului în anii ‘70 - ‘80, perioadă de referință pentru Stațiunea Tineretului care reprezenta destinația preferată a mii de turiști consumatori de artă și a celor mai însemnați artiști din domeniul muzical sau din alte arii culturale.Astfel, ediția a doua a festivalului de folk din Costinești va găzdui și anul acesta expoziții de grafică umoristică, de fotografie (cu imagini ale Costineștiului de azi sau ale stațiunii de odinioară), lansări de carte ale artiștilor participanți la festival și multe alte evenimente surpriză care vor trezi interesul publicului participant.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











