1.000 de lei amendă pentru un constănțean care ieșise la grătar pe trotuarul din fața casei
Un constănțean care ieșise să facă un grătar pe trotuarul din fața casei a fost amendat cu o mie de lei de polițiștii locali, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială. Un alt constănțean a fost sancționat cu 300 de lei, pentru organizarea unei nunți pe stradă.
Potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, un bărbat în vârsta de 26 de ani, din Constanța, responsabil de organizarea unei nunți în plină stradă, la intersecția Semănătorului și Câmpului, a fost amendat de polițiștii locali cu 300 de lei. La nuntă participau numeroase persoane, care tulburau liniștea locatarilor din zonă prin utilizarea unor instrumente muzicale și îngreunau traficul rutier din perimetrul respectiv și, drept urmare, zona afectată a fost eliberată și igienizată de către petrecăreți.

Tot, joi, polițiștii locali au amendat contravențional, cu suma de 1.000 de lei, un bărbat din cartierul Medeea. Acesta a fost surprins în timp ce făcea grătar pe trotuarul din fața unei case de pe strada Cumpenei.„Facem mențiunea că numai ieri (joi – n.r.), pe raza municipiului Constanța, poliţiştii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 262 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.860 de lei, majoritatea fiind pentru încălcarea Legii nr,61/1991 rep. privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța”, mai spun reprezentanții Poliției Locale.
Citește și:
- 15:53 - Controale de amploare în Constanța: amenzi de 80.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor
- 15:50 - Prețurile carburanților au explodat în Uniunea Europeană
- 15:46 - De ce este strict interzis să vopsești ouăle în Vinerea Mare? Ce spune tradiția
- 15:41 - Caz neobișnuit: copil român de 9 ani, blocat în România după ce i s-a refuzat întoarcerea în Marea Britanie
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











